Froch:** „Nu ne permitem să fim aroganți! Bute este un luptător foarte bun și îmi va fi foarte greu să-l înving”

Froch:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pugilistul britanic Carl Froch a declarat, vineri, după proba cântarului oficial dinaintea partidei cu Lucian Bute ce va avea loc la Capital FM Arena din Nottingham, că boxerul român este un luptător foarte bun și că îi va fi foarte greu să cucerească titlul IBF.

„Nu suntem aroganți, pentru că nu ne permitem. Știm amândoi că suntem în fața unui meci foarte greu, iar acest test reprezintă ceva important atât pentru mine, cât și pentru Anglia. Lucian este un luptător foarte bun și cu siguranță îmi va fi foarte greu să-l înving. Sunt sigur că publicul mă va încuraja și mă voi folosi de energia suporterilor din tribună. Mă bucur că am ocazia să lupt în orașul meu”, a spus Froch.

Pugiliștii Lucian Bute și Carl Froch au trecut cântarul oficial care a avut loc, vineri, în fața arenei Capital FM ce va găzdui, sâmbătă, meciul pentru titlul mondial IBF la categoria supermijlocie.

Lucian Bute a cântărit 75,84 kilograme în timp ce advesarul său a avut 75,8 kilograme, astfel că ambii pugiliști s-au încadrat în limitele categoriei (76,204 kilograme).

La proba cântarului au asistat aproximativ aproximativ 500 de spectatori, dintre care 200 de români. Fanii români erau îmbrăcați în tricouri albe pe care scria „Bute România”, iar textul avea culorile tricolorului. De asemenea, aceștia aveau pe cap și bandane cu chipul și numele pugilistului român. Susținătorii lui Bute s-au manifestat zgomotos cu mai bine de o oră înainte startul cântarului oficial prin scandări ale numelui boxerului român, acoperindu-i pe fanii lui Froch.

Totodată, mai mulți fani ai Universității Craiova au afișat un banner pe care scria „Știința nu moare – Justice for Craiova”.

Partida dintre pugilistul britanic Carl Froch și boxerul Lucian Bute va avea loc, sâmbătă, la Capital FM Arena din Nottingham. În meciul cu Froch, Lucian Bute își va pune pentru a zecea oară în joc centura IBF la categoria supermijlocie.

Sursa: MEDIAFAX

articol scris de Daniel ORMUZ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×